Vineri, 19 noiembrie 2021, angajații firmei KOSAROM, din municipiul Pașcani, județul Iași, au avut parte de o întâlnire practică cu tema „Transfer de Bune Practici Inovative în formarea profesională continuă”. Evenimentul s-a desfășurat la sediul companiei, iar invitatul special a fost domnul Prof. univ. dr. Doru Tompea, Președintele Consiliului de Administrație al Universității „Petre Andrei” din Iași și Președintele Fundației Academice „Petre Andrei” din Iași. Acesta a prezentat ca exemplele de bună practică din FPC, aspectele importante ale creșterii performanțelor profesionale, cu referire și la programul de formare profesională Competențe Digitale, pentru o Românie Digitală într-o Europă Digitală.
Discuțiile, cu cei 20 de angajați, au fost interactice și constructive, persoanele fiind interesate de posibilitățile prin care își pot crește performanța la locul de muncă.

Centrul de Dezvoltare Socială T&CO, în parteneriat cu Sindicatul Valahia Târgoviște (Partener 1) și Developement Tranining Consulting SRL (Partener 2), implementează, în perioada 17 decembrie 2020 – 16 decembrie 2022, proiectul ACAFAR – Angajați Calificați prin acces la Formarea profesională continuă a Adulților din România, nr.contract POCU /726/6/12/135438.

Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea capitalului uman și creșterea calității forței de muncă pentru un număr de 652 angajați, din regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia, pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă, prin participarea la programe integrate de formare profesională și consiliere profesională.

Detalii tehnice:

Perioada de implementare a proiectului: 17 decembrie 2020 – 16 decembrie 2022.

Proiectul cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și are o valoare totală de 4 681 783,08 lei. Aflați mai multe detalii despre proiect și despre importanța formării profesionale continue a angajaților pe website-ul proiectului https://acafar.centruldezvoltaresociala.ro.